EXCLUSIV – 6 decembrie 2014: Din 2016, romanii vor veni fara vize in Canada

2
8719

Jason-KenneyDeclaratia de mai sus ii apartine Lui Jason Kenney, ministrul dezvoltarii sociale si multiculturalismului din guvernul federal canadian, si a fost facuta sambata, in cadrul unei intalniri cu reprezentantii comunitatii romane din zona Montreal. Fara a dori sa avanseze o data precisa, ministrul a specificat ca eliminarea vizelor va avea loc peste aproximativ 18 luni de acum inainte, respectiv pe parcursul anului 2016. “Vreau sa fiu foarte categoric in ceea ce spun, chiar daca nu avansez o data fixa. In 18 luni, deci practic pe parcursul anului 2016, va fi eliminata obligativitatea vizei turistice canadiene pentru cetatenii romani, care vor putea astfel sa vina in Canada fara a mai trece prin procedura obtinerii ei” a precizat oficialul canadian, care a repetat fraza de mai multe ori pentru a nu lasa loc nici unei indoieli.

Jason-Kenney2Kenney spune ca pana acum Romania nu a indeplinit conditiile pe care legislatia canadiana le impune pentru eliminarea vizei si evoca problemele pe care autoritatile canadiene le-au avut cu grupuri organizate de cetateni din Romania, Ungaria, Bulgaria si alte state est-europene care intrau ilegal in Canada si solicitau azil pe motive politice sau umanitare. “Au existat acele probleme legate de grupuri de cetateni, in majoritate de etnie roma, provenite din statele Europei de Est – Romania, Ungaria, Bulgaria, etc – intrate pe cai ilegale in Canada, si care nu veneau pentru a munci in tara noastra, ci pentru a beneficia de avantajele pe care sistemul nostru de asigurari sociale le ofera. Acum suntem pe cale sa punem in aplicare un sistem de masuri prin care sa putem evita intrarea in Canada a acestor falsi apelanti de azil, cel putin sub forma grupurilor organizate”, mai spune Jason Kenney. Fost ministru al Imigratiei si Cetateniei, oficialul canadian este un bun cunoscator al situatiei din acest domeniu. El spune ca la ora actuala Canada primeste anual aproximativ 1.000.000 de solicitari de viza turistica din intreaga lume, din care sunt aprobate circa 82%.Fara a avea date precise referitoare la numarul de cereri venite din Romania, el precizeaza insa ca procentul de acordare a vizelor pentru solicitantii romani este peste acest 82%.

Distribuie:

2 COMMENTS

  1. Doamne ajuta asa sa fie sa se dea drumul Rominilor in Canada …!! locuiesc in Canada de 22 de ani am facut chemare la frati mei din rominia , Ambasada Canadei mi-au loat banii ptr cerere de chemare in vizita si viza tot nu lea dato la frati mei in total am pierdut cam 1.600 $ canadieni tot timpul au fost refuzati …!! dar bine ca da viza la toti talibanii cu cearceafuri in cap , tubane etc etc
    Polonia se urca in avion vin in Canada nu le cere viza ..!! si Rominia face parte din Europa ok No Racism Canada

  2. EU AM CHELTUIT APROAPRE 10 MII EURO PENTRU ACTE , TRADUCERI SI TAXE DOCUMENTE , AM FOST RESPINS DEJA INAINTE DE INTERVIU , ASA CA AM LASAT-O BALTA .VIS AMERICAN ……………………..

LEAVE A REPLY