Fara vize in Canada – acordul CETA a fost adoptat in Parlamentul European

Astazi, la Strasbourg, a fost adopatat acordul CETA, ultima conditie ce mai trebuia indeplinita pentru ca cetatenii romani sa nu mai aiba nevoie de vize pentru a calatori in Canada.

In cadrul votului din Parlamentul European, 408 eurodeputati au fost in favoarea acordului, 254 au fost impotriva, iar 33 s-au abtinut de la vot.

Astfel, intr-o prima etapa, incepand cu 1 mai 2017 posesorii de pasaport romanesc ce au mai calatorit in Canada in trecut si au avut viza ce a expirat sau care detin, in prezent, o viza valida, valabila pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), pot intra fara a mai avea nevoie de viza. De la 1 decembrie 2017 restrictia va fi ridicata pentru toti ceilalti cetateni romani.

Pentru a putea vizita sau tranzita Canada va fi totusi nevoie de o autorizatie electronica de calatorie (eTA) ce va inlocui viza obisnuita.

Electronic Travel Authorization (eTA) este necesara tuturor celor ce nu au pasaport canadian si provin dintr-o tara ce nu are nevoie de viza pentru a intra in Canada. Nu au nevoie de eTA cei care sunt cetateni canadieni, inclusiv cei care au dubla cetatenie sau sunt numai rezidenti permanenti, sau cetatenii americani, cu un pasaport american valid.

Mai multe despre eTA pe site-ul oficial al Ministerului Immgration and Citizenship

Distribuie:

Related posts

Leave a Comment