Dupa mai bine de 2 ani de la inceperea unor lucrari de intretinere si reabilitare neanuntate si nestiute decat de cei responsabili, avem acum confirmarea: podul de pe autostrada 40, l’Île-aux-Tourtes, ce leaga Montrealul de Vaudreuil (ca localitate in imediata vecintate) va fi demolat si reconstruit. Concluzia a fost luata dupa ce inspectori ai Ministerului de Transporturi din Quebec au ajuns la concluzia ca podul si-a atins limita de uzura si nu mai este rentabila incercarea de reabilitare a acestuia.
Construit in aceeasi perioada (1965) ca si podul Champlain si utilizand aceeasi tehnologie de constructie podul deserveste zilnic un trafic de nu mai putin de 83 000 de masini, din care 9 000 sunt camioane. In afara de legatura pe care o asigura cu localitatile din vestul Montrealului, podul este un element important al autostrazii 40 care face legatura cu provincia Ontario si Statele Unite.
Noul pod va avea 45 de metri largime, in loc de 29 cat are actuala constructie, vor ramane 3 benzi de circulatie pe sens ca si pana acum, insa vor fi create benzi dedicate autobuzelor de transport in comun ce in prezent circula alternativ pe o singura banda intre cele doua sensuri de mers. In plus, se vor crea benzi rezervate biciclistilor pe ambele sensuri de mers.
Termenul de realizare nu a fost inca stabilit, insa tinand cont numai partea de planificare proiectare va dura aproximativ 6 ani si realizarea undeva pe la 4-5 ani, este foarte probabil sa nu asistam la finalizarea actualului pod inainte de 2029 – 2030.